Acasă » Cancan » „Regele audiențelor” din România ne-a dezvăluit secretul zdrobitor: „Sunt ultimul mohican al Revelioanelor!”

„Regele audiențelor” din România ne-a dezvăluit secretul zdrobitor: „Sunt ultimul mohican al Revelioanelor!”

De: Răzvan Scarlat 15/12/2018 | 22:59

În urmă cu două zile, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, v-a prezentat, în exclusivitate, prima parte a interviului realizat cu Dan Negru, unde cel supranumit “Regele audiențelor” a făcut dezvăluiri incredibile din culisele televiziunilor (DETALII AICI). În rândurile următoare, îndrăgitul prezentator de la Antena 1 oferă detalii despre Revelionul 2019 și le mărturisește telespectatorilor motivele pentru care trebuie să rămână și acum alături de el, în fața micilor ecrane. 

La precedentele 18 ediţii, ai fost “Regele audienţelor”. Cum este în vârf?

– I-am salutat întotdeauna cei pe care i-am întâlnit la urcare pentru că sunt sigur că o să-i întâlnesc la coborâre. E bine să le lași loc de “bună ziua” ălora pe lângă care treci. Nu doar Revelioanele mi-au adus porecla asta. Totuși, poreclele astea ca “Zâna surprizelor”, “Regele fotbalului”, “Regele audiențelor” vin din vremuri în care mai exista o brumă de performanță. Nu sunt nostalgic, dar ce rege al fotbalului mai există în Liga 1 care e oligofrenă și schiloadă? Televiziunea, ca breaslă, a început și ea să devină oligofrenă și schiloadă și o spun azi, când am emisii la televizor și cu câteva zile înaintea Revelionului 2019, adică nu sunt vulpe care n-ajunge la struguri. Ca și breaslă s-a prăbușit, i-au dispărut regii, prințesele și zânele. Au rămas ăia cu școli profesionale. Suntem republicani pe toate fronturile.

Cum ai reacţiona dacă la ediţia din acest an nu ai mai fi lider de audienţă?

– Aș citi primele pagini din ziare pentru că atunci voi fi titlu de primă pagină. O colegă de la un ziar mi-a spus că nu e interesantă știrea că Dan Negru e din nou lider. A fost de 18 ori până acum. Dar că va fi puternică știrea cum că Dan Negru nu mai e lider după mulți ani. Va veni și ziua aia… Mă consolez gândindu-mă că longevitatea de 20 de ani de revelioane va fi greu doborâtă la cum a ajuns televizunea azi.

(VEZI AICI: DAN NEGRU, IMPLICAT ÎNTR-UN NOU PROIECT)

“Vom avea o surpriză pe care n-o s-o devoalăm nici măcar în promo!”

Ce ne poţi spune despre programul special de revelion care urmează?

– E cu multe vedete. Ca orice revelion. Suntem consumatori de programe de revelion, noi românii. E o tradiție care vine de dinanite de 1989 când revelionul era singurul program frecventabil la TV. S-a dus mai departe tradiția asta, deși de la an la an consumul de TV scade tot mai mult. Acu’ 20 de ani, la primul meu revelion, consumul de televizine era de peste 70% și anul trecut abia a sărit de 30%.  

La ce surprize trebuie să se aştepte telespectatorii?

– Am încercat în fiecare an să aducem nume inedite în divertismentul de revelion. Anul trecut vârful de audiență a fost cel cu Florin Piersic. I-am prins în revelioane pe toți, de la Traian Băsescu la Sorin Oprescu. O să avem și anul ăsta o surpriză pe care n-o s-o devoalăm nici măcar în promo. E doar pentru cei care vor sta în fața televizoarelor. E răsplata noastră pentru consumatorii clasici de TV, care sunt tot mai puțini.

De ce nu se mai fac revelioanele în direct, ca în anii trecuţi?

– Televiziunile nu mai au banii din anii trecuți când își permiteau să blocheze financiar 20-50 de vedete mari pentru o singură noapte, cea de revelion. Ca să aduci laolaltă numele mari din showbiz și să ai cu ele contracte de exclusivitate pentru revelion trebuie să ai un buget uriaș care să acopere astfel de cheltuieli. Da, am prins revelioane în direct când consumul de TV era la fel de mare ca bugetele din televiziuni. New media erodează de la an la an bugetele televiziunilor și audiența lor. Ăsta e adevărul sincer. Dacă vrei, nu-l spun…

(CITEȘTE ȘI: DAN NEGRU A DAT TOT DIN CASĂ! CÂŢI BANI CÂŞTIGĂ UN PREZENTATOR TV DIN ROMÂNIA)

Dan Negru, propuneri indecente de la admiratoare!

Primeşti sugestii, prin diferite medii (online, mail, reţele de socializare, scrisori) de la telespectatori cu privire la programul de revelion? Ţii cont de ele? Care au fost cele mai ciudate solicitări din partea fanilor?

– Am inbox-urile de mesaje ticsite cu păreri. Dar netul nu e neapărat cea mai bună platformă de idei. Unele sunt strălucite, altele idioate. Înclin să cred însă că ăia care scriu prea mult pe net și-și pierd vremea cu asta sunt mai degrabă în tabara neghiobilor. Am primit și niște idei bune pe care le-am pus în practică, dar primesc și poze cu femei goale la trup și la minte și care-mi spun că mă așteaptă de revelion. Încă ăia mici ai mei nu știu să-mi caute prin mesaje, ăsta e norocul meu, deocamdată. 

Câte ore petrece Dan Negru la filmări pentru a-i ieşi un program de revelion de nota 10?

– Nu e despre ore, ci despre zile. Filmările efectiv durează două, trei zile, dar pregătirea durează vreo trei luni.

Care din precedentele 18 revelioane ţi-a rămas adânc întipărit în minte?

– Primele, evident. La unul din primele revelioane l-am dus acasă cu mașina pe Gică Petrescu, stătea undeva lângă Cercul Militar și am făcut cu el un ocol ca să-mi arate locurile unde se mânca bine în Bucureștiul de demult. Dacă aveam atunci camera de filmat în mașină ar fi ieșit un film grozav. Țin minte și prima fotografie dintr-un Revelion. Era din secolul trecut…

“Televiziunea clasică va dispărea în următorii 19 ani!”

De ce ar trebui telespectatorii să rămână şi în acest an pe Antena 1? Oferă-le câteva motive.

– În primul rând pentru că nu i-am dezamăgit niciodată în acești 18 ani. E posibil ca televiziunea să nu mai pună preț pe asta, dar telespectatorii o fac.

(NU RATA: MOTIVUL PENTRU CARE DAN NEGRU NU VREA SĂ ȘTIE NIMENI CUM ARATĂ SOȚIA LUI)

De ce crezi că îl preferă oamenii pe Dan Negru în noaptea de revelion?

– Probabil din obișnuință după atâția ani. Publicul de TV e conservator, publicul de content video e dinamic, dar nu și cel de televiziune. De asta și succesul lui Home Alone sau a Știrilor Pro TV cu aceeași Esca brand. Au explicație și sucesele și eșecurile! Publicul clasic de TV e ăla conservator și nu e nimic depreciativ aici. Publicul conservator nu are vârstă.

Când ai realizat primul revelion la Antena 1, te-ai gândit că vei ajunge până aici? Ce sentiment te încearcă?

– De tristețe pentru breaslă pentru că știu că televiziunea clasică, așa cum o știm noi, în următorii 19 ani va dispărea! Că sunt ultimul mohican al revelioanelor clasice de televizune din România.

De unde vine supranumele de “Regele audiențelor”

Dan Negru este cunoscut pentru show-uri TV care au stabilit recorduri de audiență atât în România, cât și în Republica Moldova: Next Star, Ghicește vârsta (Guess my age), Te pui cu Blondele (Beat the Blondes), Vrei să fii milionar (Who wants to be a millionaire), Batem Palma (Let’s make a deal), Ciao Darwin, Fabrica de staruri (Star Factory), Da sau Nu (Deal or not Deal), Plasa de stele, Competiția, O seară de vis împreună cu Mihaela Rădulescu, Revelioane 1999-2018, Festivaluri Mamaia, Eurovison, Callatis, Academia Vedetelor, Ziua Judecății, Geniali împreună cu Simona Gherghe, Jocuri la Saint Tropez (Jeux sans Frontieres) sau Echipa Fantastică.

Din 2010 este moderator TV și în Republica Moldova la televizunea Prime, cu emisiunile: „Vrei să fii milionar?”, „Da sau Nu?”, „Fabrica de staruri”.

În 2010 a lansat, la editura Corint, cartea „Amintiri în alb-negru” cu o prefață semnată de Mihaela Rădulescu și ilustrată de caricaturistul Ștefan Popa Popa’s.

Nu a acceptat să apară în reclame, refuzând orice asociere de produs. Dan Negru este, de asemenea, o persoană discretă, care apare rar în public. Este căsătorit cu Codruța Negru, medic stomatolog, împreună cu care are doi copii, Dara și Bogdan.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Badantă din Italia, hărțuită de fiul femeii de care avea grijă / Bărbatul de 60 de ani a dezvoltat o OBSESIE bolnavă pentru ea
Badantă din Italia, hărțuită de fiul femeii de care avea grijă / Bărbatul de 60...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea mai fierbinte româncă! În ce fel a fost pozată de Paști
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Scandal provocat de prețul cireșelor: „Le-ați tratat cu praf de aur și diamante?!”
Scandal provocat de prețul cireșelor: „Le-ați tratat cu praf de aur și diamante?!”
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are septicemie
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
„Mi-e așa greu când îl văd..” Sărbători triste pentru Oana și Viorel Lis. Ce a pățit fostul edil, chiar în ziua de Paște
„Mi-e așa greu când îl văd..” Sărbători triste pentru Oana și Viorel Lis. Ce a...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să suplinească lipsa acestuia. „Nu am beneficiat de prezența lui.”
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Castelul din România pentru care vin zeci de mii de turiști străini. I s-a dus faima în întreaga lume
Castelul din România pentru care vin zeci de mii de turiști străini. I s-a dus...
Orașul din România care i-a uimit pe toți străinii. Aici se află cea mai frumoasă stradă din Europa
Orașul din România care i-a uimit pe toți străinii. Aici se află cea mai frumoasă...
Halep nu scapă de ITIA. Anunțul agenției aruncă în aer circuitul WTA
Halep nu scapă de ITIA. Anunțul agenției aruncă în aer circuitul WTA
Monica Pop spune adevărul crunt în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu recunoaşte asta!
Monica Pop spune adevărul crunt în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu recunoaşte asta!
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc o întâlnire a consiliului miniştrilor ţării
Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc...
Anunţ şoc despre maestrul Florin Piersic:: Stare generală gravă
Anunţ şoc despre maestrul Florin Piersic:: Stare generală gravă
Cele mai mari pensii din România. Unii nu au cotizat cu niciun leu la stat
Cele mai mari pensii din România. Unii nu au cotizat cu niciun leu la stat
Bătăi și jafuri într-o familie de medici cunoscuți, din Craiova. CAZUL a ajuns până la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor din Parlament
Bătăi și jafuri într-o familie de medici cunoscuți, din Craiova. CAZUL a ajuns până la...
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii,...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Florin Piersic, mutat de urgență la un spital privat din București pentru o nouă operație: ”Se prezintă cu o stare generală gravă”
Florin Piersic, mutat de urgență la un spital privat din București pentru o nouă operație:...
Oana Roman, la capătul puterilor. Cu ce probleme se confruntă Isabela: „Sfâșietor de greu pentru un copil”
Oana Roman, la capătul puterilor. Cu ce probleme se confruntă Isabela: „Sfâșietor de greu pentru...
Gigantul care deschide o fabrică în România. Sunt locuri de muncă disponibile
Gigantul care deschide o fabrică în România. Sunt locuri de muncă disponibile
Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i s-a întâmplat, de fapt, actorului
Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i...
×